Filmul „Călăuziți de stele”, realizat în cooperare cu Studioul Pentaton.
Category: Dezvoltare durabilă
Expoziție de fotografie „Ce părere ai despre dezvoltare?”
Rezultatele concursului foto „Ce părere ai despre dezvoltare?”
Avem rezultatele de la concursul de fotografie „Ce părere ai despre dezvoltare?”
Seminar la Valea
Între 25 și 28 Mai asociația noastră a fost vizită din cinci organizații din străinetate, cu care am organizat un seminar în cadrul proiectului „Learning rural communities”.
Proiectul are ca obiectiv exploatare fermelor mici, inițiativele de consolidare a commuității, iar examinând și analizând aceste exemple vor fi publicate trei publicații la finalul proiectului.
Prima publicație va fi pentru politicieni, va fi informativ, și va reflecta importanța inițiativelor de adricultură alternativă și la stilul de viată durabil. A doua publicație va conține exemple despre aceste inițiative, despre astfel de realizări, iar a treia publicație va fi un manual, care va arăta cititorului cum se realizează exact o astfel de inițiativă.
Seminarul a avut loc la Valea în pensiunea Tunder Ilona, unde timp de trei zile – pe lângă munca propriu zisă – am încercat să-i prezentăm oaspeților caracteristicile, tradițiile și condițiile naturale a acestei zone.
În primul rând i-am preznetat localnicii, farmierii din zonă, care trăiesc aici, care au ales viața rurală, și încearcă să-și apără tradițiile, trâind în așa fel să nu fie dependenți de societatea de consum, de capriciile lumii moderne. Cu oaspeții am vizitat o fermă tipic ardelenească rurală, unde legumele, fructele și carnea sunt produse și crescute în aceași curte. Aici au făcut pâine tradițională, în cuptor tradițional pe frunză de varză, apoi am vizitat un atelier de titera, unde maestrul ne-a arătat cum se face un astfel de instrument, și ne-a povestit că muzica are un rol foarte important în comunitate, în special în comunități mici, în construirea și în menținerea acestora.
Mergând mai departe pe drumul durabilității a doua zi ne-am dus cu bicicleta la Gălești unde primarul ne-a povestit situația comunei, planurile și observațiile lui, și cum vede viitorul, cum se va adapta satul la efectele schimbărilor climatice și la schimbăriile sociale și economice.
Apoi ne-am dus la Adrianu Mic la Centrul de Dezvoltare și Informare de Protecția Mediului, unde am vorbit despre tineri, despre modul în care ei trăiesc, cum gândesc, ce rol ar putea avea în acest proiect. Tinerii din România vor să fie occidentali, vor un stil de viață pe care o au oamenii în țăriile dezvoltate pentru că în țară asta este popular, asta înseamnă să fii fericit.
După aceea echipa a mers de-a lungul traseului de agrobiodiversitate care a fost format aici, iar acest traseu este natural sută la sută, aproape fără nici o urmă umană.
După amiază m-am dus la Câmpu Cetății, localitate care dintr-un sat mic secuiesc s-a tranformat într-un loc popular pentru turiști, datorită culturii de păstrăv. Aici am aflat de la nepotul celui care a creat această inițiativă că cum s-a format aceast vis în realitate. Oaspeții au încercat pescuitul, pentru unii dintre ei a fost primul, dar i-a plăcut enorm pescuitul pentru că și-au dat seama că viața cât de dură poate să fie, deoarece în timpul pescuitului au avut o experiență naturală pură, unde „au ținut în mâinile lor peștele, l-au omorât ținând în mâini, viața care ne asigură supravețuirea. Și asta e defapt natura, circul simplu și tot odată atât de complicat a naturii, de care oamenii au uitat”, și care este defapt obiectivul proiectului, ca să ne arată importanța naturii, ca oamenii să se întoarcă la rădăcini.
Cea mai importantă întrebare pe timpul seminarului a fost că cum ar putea fi convinși tinerii, sau măcar să-i fie atrasă atenția la aceste lucruri. Pe timpul conversațiilor s-au auzit multe opinni, dar ultimul punct de vedere a rămas că rezultatul proiectului, în acest caz cele trei publicații, trebuie să fie un material cu informații reprezentative și reale, fiindcă fără un conținut bun și exemple bune nu putem să promovăm nimic, să convingem pe cineva, să atragem atenția cuiva sau să schimbăm opinia. Din fericire vizita aceasta ne-a oferit o mulțime de exemple bune, exemple care oferă un bun punct de pornire, de la care se poate porni, și împreună cu celelate exemple din țăriile partenere pot oferi informații interesante și utilizabile în continuare.
Masa rotundă pe tema dezvoltării
Pe cinci Aprilie am organizat un workshop în casa Köpeczi-Teleki, în colaborare cu asociațiile Rhododendron și unDAverde și cu Fundația Comunitară Mureș.
Evenimentul a avut ca temă schimbarea climatică și dezvoltarea în Târgu-Mureș, și a avut ca obiectiv să creeze o punc de pornire înainte de campania electorală, o temă care poate să fie de folos și în această campanie. Pe lângă reprezentații organizațiilor non-guvernamentale au fost prezenți și oameni din sfera politică și de la Primărie.
Hajdu Zoltán președintele asociației Focus Eco Center a deschis evenimentul, și a vorbit despre schimbarea climatică, despre efectele acestuia și despre acele fenomene care sunt prezente și în Târgu-Mureș. A spus că și Târgu-Mureș a ajuns în capcana societății de consum, pentru că oamenii sunt tot mai departe de natură, spațiile verzi sunt micșorate tot mai frecvent, deși acestea ar trebui mărite ca poluarea aerului să fie redusă, ca vara să su fie o căldură nesuportată între clădiriile din beton, și ar crește bunăstarea și nivelul de viață a localnicilor. De asemenea a mai remarcat că nu numai în sfera politică trebuie o schimbare, ci și în viața oamenilor, în familii, unde ar trebui o schimbare majoră la obiceiurile de zi de zi, să nu mai cumpără mâncare preparată, să lase să ignore apa îmbuteliată și să nu foloseacă degeaba mașinile proprii.
După aceasta președintele asociației Rhododendron Szakács László a vorbit despre spațiile verzi din oraș, că de tăieriile copacilor nu sunt făcut cum se cuvine, de cele mai multe ori sunt făcute fără sens, și pe lângă imaginea estetică este important și rolul acestor copaci pe care o au pentru sănătatea noastră. A spus că a cub de metri verdeață până la toamnă absorbă 0,59 kg de dioxid de carbon și produce 0,69 kg de oxigen, iar filtrează 4,5 kg praf și emită în aer 47 litru de apă. A mai spus că în oraș sunt numai nouă copaci care trebuie tăiate, iar celelate au nevoie de toaletare.
Din partea Fundației Comunitară Mureș Gál Sándor a vorbit despre trafic, și a povestit că după datele statistice din 2011 au fost înregistrați nouă accidente cu biciletă, iar în anul trecut au fost patruzeci. După părerea lui acesta este cauzat de numărul mare de bicicliști, nu de neatenția acestora. Sondajele arată că majoritatea eleviilor merge la școală cu mașina, deși ar fi mulți care ar merge cu bicicleta, dar aleg mașina pentru că e prea periculos deplasarea cu bicicletă. Asta poate fi rezolvat cu construirea traseelor de bicicletă și cu niște lecții despre regurile circulației pentru elevi.
Architectul Klaus Bithler de la asociația unDAverde a vorbit despre tendințele de urbanizare durabile. După părerea lui în loc de beton și pavaje ar fi trebui să creăm suprafațe care mențin apa, să construim parcuri, să creétem spaáiile verzi și să construim clădiri ecologice cărui costurile de întreținere sunt aproape zero.
După prezentări candidatul la primăria Tîrgu-Mureș Soós Zoltán început să vorbească despre situația actuală la primărie, unde după cum spune nu este nici un plan împotriva schimbărilor climatice, și după părerea lui conducerea orașului încearcă de fiecare dată să degradeze spațiile verzi în oraș, iar primarul actual este înconjurat de niște oameni care fac ce spune el, schimbarea climatică ar trebui să fie o problemă de zi, dar care o interesează pe actualii politicieni, și singura soluție pentru a rezolva această problemă este înlocuirea acestor indivizi.
Viceprimarul Peti András nu vede atât de întunecat situația, el spune că în ultimul timp au reușit să integreze niște oameni din sfera civilă în comisii, dar așeaptă o implicare mai hotărâtă din partea ong-urilor, pentru că el acolo are un rol minim de a lua decezie și de a împiedica o decizie a primarului.
La final Csegzi Sándor, cosilierul primarului a apărat primăria spunând, că Târgu-Mureș este singurul oraș din România care este membru a Alienței de Climă Europeană datorită asociației Focus Eco Center. În ultimii ani au reușit să crească nivelul de viață, să creeze și să mărească spațiile verzi ca Platoul Cornești sau Complexul Weekend, iar a mai spus că 80 la sută dintre localnici folosesc gratis serviciul tranportului public.
La finap toți cei prezenți au fost de acord că Târgu-Mureș are nevoie mare de o îmbunătățire, și sunt necesare alte măsuri pentru prevenirea schimbărilor climatice, pentru un oraș durabil și locuibil.