Cercetările ştiinţifice au demonstrat că oraşele sunt răspunzătoare, direct sau indirect (prin produsele şi serviciile utilizate de cetăţeni) pentru mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din utilizarea energiei pentru activităţile umane.

Este recunoscut faptul că angajamentul UE de a reduce emisiile va fi realizabil numai cu participarea părţilor interesate la nivel local, a cetăţenilor şi a grupărilor acestora; iar autorităţile locale, constituind nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţeni, deci aceste autorităţi trebuie să conducă acţiunile şi să ofere un exemplu în acest domeniu;

Multe dintre acţiunile privind cererea de energie şi sursele de energie regenerabilă, necesare pentru combaterea modificărilor climatice, intră în domeniul de competenţă al administraţiilor locale sau nu ar putea fi realizate fără susţinerea politică a acestora; iar statele membre UE pot profita de acţiunile descentralizate eficiente la nivel local pentru a-şi respecta angajamentul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Autorităţile locale şi regionale de pe întreg teritoriul Europei încearcă să reducă emisiile de poluanţi care provoacă încălzirea globală prin programe de eficienţă energetică, inclusiv în domeniul mobilităţii urbane durabile, precum şi prin promovarea surselor de energie regenerabilă;

Pentru a sprijini aceste eforturi Comisia Europeană a iniţiat programul Inteligent Energy Europe (IEE) prin care susţine proiecte inovative de a utiliza în mod inteligent energia, de îmbunătăţi performaţa enrgetică.

Unul dintre proiectele susţinute prin programul IEE este proiectul BEAM 21 ( Blended capacity-building on sustainable energy measures and action plans for European municipalities) iniţiat de către Fundaţia Heinrich Böll din Germania.

Acest proiect se desfăşoară în 9 ţări din Europa (Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Franţa, Latvia,. Litvania, Polonia, România) şi oferă sprijin pentr 60 de oraşe cu o populaţie între 10,000 şi 100,000 de locuitori. În România coordinatorul proiectului este Focus Eco Center din Tg. Mureş şi sunt 6 oraşe (Aiud, Cristuru Secuiesc, Luduş, Odorheiu Secuiesc, Sighişoara şi Tg. Mureş) implicate în proiect.

Share Button